Data publicării
9 august 2025
În inima Chișinăului, silueta cilindrică a clădirii „Romanița” străpunge cerul orașului de aproape jumătate de secol. Ridicată în perioada de apogeu a arhitecturii sovietice locale, construcția poartă semnătura arhitectului Oleg Vronski și a echipei sale de la „Moldgiprostroi” – Institutul Republican de Proiectări pentru Construcții din RSS Moldovenească. În momentul inaugurării, era considerată un experiment îndrăzneț și o adevărată bijuterie arhitecturală. Astăzi, însă, „Romanița” este privită de mulți ca una dintre cele mai hidoase clădiri din capitală.
Visul unui arhitect
La mijlocul anilor ’70, Chișinăul creștea rapid. Blocurile standard P-47 și P-67 împânzeau cartierele noi, dar centrul orașului avea nevoie de clădiri emblematice. În acest context, tânărul, dar deja respectatul arhitect Oleg Vronski a propus o formă nemaivăzută aici: un turn cilindric. Ideea venea din dorința de a folosi eficient terenul scump din centru, dar și din fascinația pentru arhitectura brutalistă și experimentele urbane din marile orașe sovietice.
„Nu trebuie să construim doar pentru a adăposti oameni, trebuie să creăm repere vizuale care să vorbească despre spiritul epocii noastre”, ar fi spus Vronski, potrivit colegilor săi.
Proiectarea și execuția
Planul prevedea 22 de etaje cu peste 350 de camere dispuse circular, fiecare beneficiind de lumină naturală și vedere panoramică asupra Chișinăului. La parter și mezanin urmau să fie spații comune – cantină, club, spălătorie, magazine mici – toate conectate printr-un nucleu central cu lifturi și scări.
Construcția a început în 1978, folosind tehnologia prefabricatelor din beton armat, și a fost finalizată la începutul anilor ’80.
Când a fost inaugurată, „Romanița” era dotată cu lifturi moderne pentru vremea respectivă, încălzire centralizată și un design interior simplu, dar funcțional. Partea superioară era decorată cu o „coroană” din beton, accentuând caracterul monumental al clădirii.
Anii de glorie
În primii ani, clădirea a funcționat ca hotel-locuință pentru muncitorii calificați și specialiștii veniți în capitală. Avea un aer cosmopolit, fiind frecventată de oameni din diverse republici sovietice. Din depărtare, forma sa cilindrică domina orizontul orașului, iar seara, luminile din ferestre formau un cerc luminos vizibil din multe cartiere.
De la bijuterie la ruină
Prăbușirea URSS a adus cu sine privatizarea haotică a spațiilor. Fiecare locatar și-a adaptat apartamentul după posibilități: a închis balconul cu geamuri de termopan alb, maro sau verzi, a schimbat fațada cu panouri metalice sau plastic, a vopsit-o în culori nepotrivite.
Forma cilindrică, care impunea unitate estetică, s-a transformat într-un colaj haotic.
Pe lângă aspect, lipsa reparațiilor capitale a dus la degradarea instalațiilor, a lifturilor și a pereților exteriori. Azi, „Romanița” este adesea catalogată drept „ruină locuită” – un bloc care funcționează, dar nu mai spune nimic din povestea ambițiilor de altădată.
Simbol sau eșec?
Pentru unii, „Romanița” rămâne un simbol al curajului arhitectural din perioada sovietică. Pentru alții, este dovada că fără întreținere și viziune urbanistică, chiar și cele mai îndrăznețe proiecte pot deveni monștri arhitecturali.
Poate, dacă ar fi restaurată și readusă la conceptul original al lui Oleg Vronski, clădirea ar redeveni o bijuterie arhitecturală. Până atunci, însă, stă ca un martor mut al unei epoci trecute, cu fațada peticită și cu gloria ascunsă sub straturi de improvizații.
